Ce rochie de mireasă se potrivește inelului de logodnă

0
1597

După rochie, alegerea accesoriilor potrivite acesteia devine una dintre cele mai mari griji ale viitoarei mirese. Diadema, ornamentele florale pentru păr, cerceii și pantofii trebuie alese cu foarte mare atenție, astfel încât, din punct de vedere vizual, întreaga ținută să fie splendidă.

Unul dintre aspectele pe care femeile ar trebui să le aibă întotdeauna în vedere, din punct de vedere vizual, este asortarea, sau cel puțin potrivirea stilistică, a inelului de logodnă cu rochia de mireasă. În același timp, ele trebuie să fie cu un pas înainte și să privească în perspectivă la potrivirea inelului cu rochia și cu verigheta. Aceasta din urmă va lua locul inelului de logodnă sau se va găsi în același registru stilistic, putând astfel fi purtată alături de acesta.

Iată cum alegerea rochiei de mireasă devine un proces cu adevărat complex și nu o simplă sesiune de shopping. Pentru doamnele și domnișoarele care în curând se vor cununa religios, în fața lui Dumnezeu, avem câteva sfaturi de alegere a ținutei pentru marele eveniment, ținând cont atât de modelul inelului de logodnă, cât și de cel al verighetei. 

Sfaturi privind alegerea rochiei de mireasă în funcție de inelul de logodnă și de verighetă

Poate că din perspectiva masculină un astfel de criteriu pare nejustificat și irelevant, însă femeile cunosc foarte bine importanța lui. De aceea, pentru a le ajuta să aleagă corect rochia de mireasă, le-am propus câteva întrebări la care trebuie să răspundă înainte de a merge la probe:

1. Ce piatră are inelul de logodnă?

Având în vedere că varietatea inelelor de logodnă este la fel de mare precum cea a rochiilor de mireasă, nu ne miră faptul că alegerea acestora devine adesea foarte dificilă. Spunem asta pentru că nu pot fi alese la voia întâmplării, așa cum s-ar crede. Astfel, pentru ca totul să fie în armonie, se va ține cont de piatra inelului după cum urmează:

  • inele cu diamant – datorită faptului că diamantul este incolor și transparent, acestea se vor potrivi cu orice model de rochie de mireasă;
  • inele cu safir – albastrul intens al acestei pietre semiprețioase va arăta foarte bine în contrast cu o rochie de un alb imaculat, cât mai simplă și fără decorațiuni exagerate;
  • inele cu ametist – movul imperial al ametistului va arăta excelent cu o rochie de mireasă într-o nuanță ușor rozalie, efectul vizual obținut fiind unul de basm;
  • inele cu smarald – combinat cu o rochie impozantă, cu volume impresionante și cu un voal lung din dantelă, verdele regal al smaraldului îi va oferi miresei o aură demnă de casa regală;
  • inele cu rubin – roșul este culoare pasiunii, a iubirii și a dorinței. Femeile care poartă un inel de logodnă cu rubin pot alege fie o rochie într-o nuanță ușor rozalie, fie una de un alb pur, impecabil;
  • inele cu perlă – de departe unele dintre cele mai diafane și delicate inele de logodnă, aceste se vor potrivi cel mai bine pentru două situații: pentru o rochie de mireasă ivory, pe lângă corp, sau pentru o rochie albă în formă de A. 

2. Aur alb sau aur galben?

Din acest punct de vedere, alegerea rochiei de mireasă este foarte ușoară. Dacă inelul de logodnă este din aur alb, orice model de rochie se va asorta de minune, în schimb, pentru inelul din aur galben, modelul rochiei va trebui să fie cât mai simplist, delicat și de preferat, alb.

3. Inelul de logodnă și verigheta vor fi purtate împreună sau separat?

Femeile care preferă să păstreze inelul de logodnă alături de verighetă, vor fi nevoite să fie foarte atente la cum se vor completa acestea, din punct de vedere estetic. Dacă efectul nu va fi unul încărcat, ci mai degrabă unul minimalist, atunci rochia de mireasă poate avea orice formă sau culoare dorește viitoarea mireasă. În schimb, atunci când, purtate împreună, inelele creează un efect vizual opulent, în mod evident rochia de mireasă ar trebui să fie cât mai simplă, cu un croi minimalist sau, cel puțin, să fie albă.

Pe lângă toate acestea, le sfătuim pe viitoarele mirese să înceapă căutările din timp, căci timpul zboară pe nesimțite și nu are rost să se agite prea tare cu puțin timp înainte de mult așteptatul eveniment.

Sursa foto: Shutterstock.com

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ