Filtrează

INELE DE LOGODNĂ

Cum alegem inelul de logodnă potrivit? Alegerea inelului de logodnă este un pas important și destul de dificil pentru orice bărbat. ...
Tot timpul vor exista temeri referitoare la alegerea lui. Dacă nu este destul de prețios? Dacă nu am nimerit măsura potrivită? Dacă și-ar fi dorit alt model? E prea opulent sau prea simplu? Astfel de întrebări trec prin mintea fiecărui bărbat în momentul în care trebuie să facă alegerea inelului. Așa că orice sfat în această direcție este binevenit.

Există mai multe stiluri, atunci când vine vorba de inelul de logodnă, care se potrivesc diferitelor tipuri de personalități feminine.

Stilul minimalist Un astfel de stil se potrivește mai ales femeilor care poartă bijuterii mai rar sau care preferă în special bijuteriile delicate, care nu ies în evidență. Dacă iubita ta se încadrează într-o astfel de categorie, îi poți oferi un inel de logodnă cu o singură piatră prețioasă, de tip Solitaire, sau cu pietre de mici dimensiuni.

Stilul vintage Multe femei sunt îndrăgostite de vremurile de demult și de bijuteriile de odinioară. Un astfel de stil presupune inele prețioase ornamentate cu pietre masive și colorate (rubin, safir, ametist sau smarald). Modele pentru inspirație pot fi preluate de la inelele purtate cândva de regine sau de vedete ale cinematografiei.

Stilul romantic Un inel realizat în acest stil se potrivește femeilor care preferă în special ținutele feminine, vaporoase, rochiile și tocurile. Pentru ea, inelul de logodnă trebuie să aibă un design romantic, definit de linii curbe. Inelul poate fi împodobit cu un diamant care are o tăietură în formă de lacrimă, inimă sau pară.

Stilul clasic Un inel cu un design clasic este perfect pentru femeia care iubește eleganța și ținutele rafinate. Uneori, inelul clasic poate fi ușor confundat cu inelul minimalist, însă acesta din urmă mizează mai mult pe simplitatea liniilor.

Stilul glamour Unele femei iubesc în special bijuteriile opulente, care atrag priviri și implicit laude. Lor li se potrivesc cu succes inelele realizate în stil glamour, cu pietre prețioase mari și design sofisticat.

Dincolo de toate aceste stiluri, poți fi sigur că emoția momentului în care o vei cere în căsătorie va fi mai puternică decât orice altceva, iar inelul va fi primit cu aceeași inima deschisă cu care îți va primi și iubirea.

Pe ce deget așezăm inelul de logodnă? Cea mai populară variantă în ceea ce privește așezarea inelului de logodnă este inelarul de la mâna stângă. Unele persoane care vor să poarte verighetă înainte de nuntă o vor așeza pe mâna dreapta și va fi mutată ulterior pe inelarul de la mâna stânga. După nuntă, inelul de logodnă poate fi păstrat alături de verighetă sau poate fi purtată doar verigheta.

De ce această așezare a inelului de logodnă? Nu există o explicație concretă legată de așezarea inelului de logodnă pe degetul inelar de la mâna stânga, în schimb poate avea la baza niște mituri.

Un mit chinez explica faptul că fiecare deget corespunde unei persoane din viața ta. Degetul mare reprezintă părinții, arătătorul sunt rudele, degetul mijlociu ești tu, inelarul este iubitul / iubita, în timp ce degetul mic reprezintă copiii. Atunci când sunt unite degetele îndoite de la cele două mâini și se încearcă desprinderea treptată a degetelor identice, fără să fie desprinse celelalte, vei vedea că doar două degete nu pot fi desprinse, și anume inelarele. Inelarele simbolizează partenerul de viață, astfel că cele două nu pot fi despărțite.

O altă simbolistică în ceea ce privește așezarea inelului de logodnă pe degetul inelar vine din antichitate, perioadă în care se considera că de la al patrulea deget al mâinii stângi pleca așa numita “vena amoris” (venă a dragostei). Astfel, inelul de logodnă a creat o adevărată simbolistica în jurul lui, care s-a îmbogățit de-a lungul timpului cu noi și noi elemente. Astăzi, bijutierii din toată lumea se întrec în măiestrie atunci când vine vorba de crearea unor inele de logodnă deosebite, unicat, care să mulțumească și cele mai rafinate gusturi.

Cum a apărut inelul de logodnă?

Rădăcinile apariției acestei bijuterii pot fi identificate încă din Evul Mediu, atunci când diamantul era considerat un simbol al iubirii care nu poate fi învinsă. Diamantul era oferit în momentul în care se încheia o logodnă sau avea loc o căsătorie. Inelul de logodnă a fost încă de timpuriu asociat cu diamantul, simbolistica lor împletindu-se de-a lungul timpului.
În istorie, primul inel de logodnă consemnat oficial este cel oferit de Arhiducele Maximilian logodnicei sale, Mary de Burgundia, în anul 1477.

Importanța acestor inele ia amploare în perioada Renașterii, atunci când din ce în ce mai multe cupluri le folosesc în cadrul ceremoniilor de oficializare a iubirii. Din acea perioadă datează inele de logodnă care erau inscripționate cu mesaje precum: “Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.” La începutul apariției lor, inelele erau împodobite cu pietre prețioase păstrate de multe ori în forma lor naturală. În schimb, din secolul XVIII, bijutierii se vor perfecționa în ceea ce privește tehnicile de tăiere, punându-se accent pe claritatea diamantelor și pe obținerea unui grad de strălucire cât mai bun. Perioada rococo, cunoscută pentru opulența ei, se va distinge prin inele de logodnă împodobite cu fundițe, coroane sau porumbei.
Inelul de logodnă va câștiga și mai multă apreciere și popularitate în secolul XIX, în perioada reginei Victoria, care era o iubitoare înfocată a bijuteriilor. Regina a primit de la soțul ei, Albert, un inel de logodnă în formă de șarpe, simbolizând protecția și eternitatea.

Odată cu dezvoltarea economică vor fi apreciate inelele de logodnă care sunt prevăzute cu mai multe pietre prețioase de diverse dimensiuni și în diverse forme. Pietrele prețioase vor fi și mai bine prelucrate în perioada Belle Epoque, atunci când sunt descoperite noi zăcăminte în Africa de Sud.

În zilele noastre, inelul de logodnă precede căsătoria, fiind urmat apoi de verighete, ca simbol al iubirii puternice dintre doi îndrăgostiți.

FABRICAT ÎN ROMÂNIA, 5 ANI GARANȚIE, REDIMENSIONARE GRATUITĂ, TRANSPORT GRATUIT, RETUR GRATUIT, PLĂȚI SIGURE
Acest website foloseşte cookie-uri pentru îmbunătăţirea experienţei dumneavoastră.
Citește politica de confidențialitate