Cum a aparut inelul de logodna?


Radacinile aparitiei acestei bijuterii pot fi identificate inca din Evul Mediu, atunci cand diamantul era considerat un simbol al iubirii care nu poate fi invinsa. Diamantul era oferit in momentul in care se incheia o logodna sau avea loc o casatorie. Inelul de logodna a fost inca de timpuriu asociat cu diamantul, simbolistica lor impletindu-se.
In istorie, primul inel de logodna consemnat oficial este cel oferit de Arhiducele Maximilian logodnicei sale, Mary de Burgundia, in anul 1477.
Importanta acestor inele ia amploare in perioada Renasterii, atunci cand din ce in ce mai multe cupluri le folosesc in cadrul ceremoniilor de oficializare a iubirii. Din acea perioada dateaza inele de logodna care erau inscriptionate cu mesaje precum: “Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta.”
La inceputul aparitiei lor, inelele erau impodobite cu pietre pretioase pastrate de multe ori in forma lor naturala. In schimb, din secolul XVIII, bijutierii se vor perfectiona in ceea ce priveste tehnicile de taiere, punandu-se accent pe claritatea diamantelor si pe obtinerea unui grad de stralucire cat mai bun.
Perioada rococo, cunoscuta pentru opulenta ei, se va distinge prin inele de logodna impodobite cu fundite, coroane sau porumbei.
Inelul de logodna va castiga si mai multa apreciere si popularitate in secolul XIX, in perioada reginei Victoria, care era o iubitoare infocata a bijuteriilor. Regina a primit de la sotul ei, Albert, un inel de logodna in forma de sarpe, simbolizand protectia si eternitatea.
O data cu dezvoltarea economica vor fi apreciate inelele de logodna care sunt prevazute cu mai multe pietre pretioase de diverse dimensiuni si in diverse forme. Pietrele pretioase vor fi si mai bine prelucrate in perioada Belle Epoque, atunci cand sunt descoperite noi zacaminte in Africa de Sud.
In zilele noastre, inelul de logodna precede casatoria, fiind urmat apoi de verighete, ca simbol al iubirii puternice dintre doi indragostiti.

Cum alegem inelul de logodna potrivit?


Alegerea inelului de logodna este un pas important si destul de dificil pentru orice barbat. Tot timpul vor exista temeri referitoare la alegerea lui. Daca nu este destul de pretios? Daca nu am nimerit masura potrivita? Daca si-ar fi dorit alt model? E prea opulent sau prea simplu?
Astfel de intrebari trec prin mintea fiecarui barbat in momentul in care trebuie sa faca alegerea inelului. Asa ca orice sfat in aceasta directie este binevenit.
Exista mai multe stiluri atunci cand vine vorba de inele de logodna, care se potrivesc unor anumite tipuri de personalitati feminine.

Stilul minimalist


Un astfel de stil se potriveste mai ales femeilor care poarta bijuterii mai rar sau care prefera in special bijuteriile delicate, care nu ies in evidenta. Daca iubita ta se incadreaza intr-o astfel de categorie, ii poti oferi un inel de logodna cu o singura piatra pretioasa, de tip Solitaire, sau cu pietre de mici dimensiuni.

Stilul vintage


Multe femei sunt indragostite de vremurile de demult si de bijuteriile de odinioara. Un astfel de stil presupune inele pretioase ornamentate cu pietre masive si colorate (rubin, safir, ametist sau smarald). Modele pentru inspiratie pot fi preluate de la inelele purtate candva de regine sau de vedete ale cinematografiei.


Stilul romantic


Un inel realizat in acest stil se potriveste femeilor care prefera in special tinutele feminine, vaporoase, rochiile si tocurile. Pentru ea, inelul de logodna trebuie sa aiba un design romantic, definit de linii curbe. Inelul poate fi impodobit cu un diamant care are o taietura in forma de lacrima, inima sau para.


Stilul clasic


Un inel cu un design clasic este perfect pentru femeia care iubeste eleganta si tinutele rafinate. Uneori, inelul clasic poate fi usor confundat cu inelul minimalist, insa acesta din urma mizeaza mai mult pe simplitatea liniilor.


Stilul glamour


Unele femei iubesc in special bijuteriile opulente, care atrag priviri si implicit laude. Lor li se potrivesc cu succes inelele realizate in stil glamour, cu pietre pretioase mari si design sofisticat.
Dincolo de toate aceste stiluri, poti fi sigur ca emotia momentului in care o vei cere in casatorie va fi mai puternica decat orice altceva, iar inelul va fi primit cu aceeasi inima deschisa cu care iti va primi si iubirea.


Pe ce deget asezam inelul de logodna?


Cea mai populara varianta in ceea ce priveste asezarea inelului de logodna este inelarul de la mana stanga. Unele persoane care vor sa poarte verigheta inainte de nunta o vor aseza pe mana dreapta, care va fi mutata ulterior pe inelarul de la mana stanga. Dupa nunta, inelul de logodna poate fi pastrat alaturi de verigheta sau poate fi purtata doar verigheta.


De ce aceasta asezare a inelului de logodna?


Nu exista o explicatie concreta legata de asezarea inelului de logodna pe degetul inelar de la mana stanga, in schimb poate avea la baza niste mituri. Un mit chinez explica faptul ca fiecare deget corespunde unei persoane din viata ta. Degetul mare reprezinta parintii, aratatorul sunt rudele, degetul mijlociu esti tu, inelarul este iubitul / iubita, in timp ce degetul mic reprezinta copiii.
Atunci cand sunt unite degetele indoite de la cele doua maini si se incearca desprinderea treptata a degetelor identice, fara sa fie desprinse celelalte, vei vedea ca doar doua degete nu pot fi desprinse, si anume inelarele. Inelarele simbolizeaza partenerul de viata, astfel ca cele doua nu pot fi despartite.
O alta simbolistica in ceea ce priveste asezarea inelului de logodna pe degetul inelar vine din antichitate, perioada in care se considera ca de la al patrulea deget al mainii stangi pleca asa numita “vena amoris” (vena a dragostei).
Astfel, inelul de logodna a creat o adevarata simbolistica in jurul lui, care s-a imbogatit de-a lungul timpului cu noi si noi elemente. Astazi, bijutierii din toata lumea se intrec in maiestrie atunci cand vine vorba de crearea unor inele de logodna deosebite, unicat, care sa multumeasca si cele mai rafinate gusturi.